online counter

Slideshow

NUNTA, BOTEZ, PETRECERI PRIVATE, PETRECERI BURLACI, CONFERINTE, CORPORATE, LANSARE PRODUSE, MAJORATE, ONOMASTICI, BALURI, PETRECERI SFARSIT DE AN, PETRECERI COPII

WWW.PARTIES-EVENTS.RO

LUCIAN IRINA 0722.14.39.83
COCHIRLEANU TUDOR DUMITRU 0763.63.16.16
OFFICE@PARTIES-EVENTS.RO

Calendarul nuntii

8-12 luni inaintea casatoriei
Înainte de toate trebuie să stabiliţi data nunţii şi apoi locul unde va avea loc petrecerea; nu trebuie să uitaţi că perioada iulie-septembrie este cea mai aglomerată în ceea ce priveşte nunţile. Obiceiul este de a reuni cele două familii pentru a stabili stilul şi derularea căsătoriei şi a petrecerii. Aceasta este cea mai bună metodă pentru ca fiecare parte să se simtă implicată în deciziile ce vor fi luate. Este momentul să stabiliţi locul ceremoniei religioase. Recepţia şi masa au cel mai important rol în bugetul nunţii.
5-8 luni inaintea casatoriei
În primul rand stabiliţi bugetul alocat căsătoriei. Este momentul să vă gândiţi la rochia de mireasă – un lucru delicat. Trebuie să fiţi asistată de părinţi, o rudă sau o prietenă. Consultaţi mai multe magazine pentru a vă face o idee asupra noilor tendinţe şi încercaţi mai multe rochii pentru a nu regreta nimic. Puteţi alege soluţia unei croitorese care prezintă avantajul de a avea rochia pe care v-o imaginaţi şi care să corespundă stilului nunţii.
Stabiliţi lista invitaţilor, lucru necesar pentru a şti câte invitaţii să comandaţi.

3-5 luni inaintea casatoriei
Alegeţi şi comandaţi invitaţiile şi eventualele carduri de masă şi meniuri şi puteţi începe să le trimiteţi. Comandaţi cu cel puţin 5 invitaţii mai mult decât lista dvs. de invitaţi. Informaţi-vă asupra serviciilor necesare desfăşurării nunţii: DJ, formaţii, sonorizări, filmări, fotografii, baloane, aranjamente florale etc. Nu trebuie să uitaţi de planificarea lunii demiere. Mireasa face prima probă a rochiei; de preferat este ca mireasa să fie însoţită de cineva care să poată repera orice posibil defect. Nu trebuie să vă grăbiţi; cercetaţi cu atenţie rochia. Este momentul ca mirele să-şi aleagă costumul/smokingul care poate fi în culori sobre pentru mirii “clasici” şi in culori mai pale (bleu, crem) pentru mirii “originali”.
2-3 luni inaintea casatoriei
Stabiliţi furnizorii de servicii şi plătiţi avansurile cerute de fiecare. Trimiteţi şi ultimele invitaţii, dacă nu a-ţi făcut-o deja. Puteţi face şi o probă pentru coafura şi machiajul din ziua nunţii. Mergeţi la restaurant şi decideţi asupra meniului şi posibilităţilor de decorareasălii. Comandaţi bijuteriile si toate accesoriile care aţi considerat că vă sunt necesare. Informaţi-vă asupra actelor necesare pentru oficiul stării civile.

1-2 luni inaintea casatoriei
Este timpul să vă gândiţi la tortul miresei, dacă acesta nu este asigurat de restaurant. Comandaţi verighetele, buchetele şi lumânările de nuntă. Şi nu uitaţi jartiera! Începeţi să repetaţi paşii de vals (în cazul în care aţi decis ca primul dans sa fie un vals).
Inainte cu 2 saptamani Mergeţi la oficiul stării civile pentru a vă depune actele. Contactaţi furnizorii de servicii pentru confirmări.
1-2 saptamani inaintea casatoriei
Este perioada când se desfăşoară petrecerea burlacilor, petrecerea miresei sau petrecerea mirilor. Contactaţi invitaţii care nu au răspuns până acum şi stabiliţi lista finală a invitaţilor. Ridicaţi Verighetele dacă nu aţi făcut-o până acum. Faceţi confirmările pentru luna de miere.
Saptamana dinaintea nuntii
Stabiliţi sarcinile fiecărui părinte şi prieten apropiat pentru a scăpa de alte griji inutile. Stabiliţi un program pentru ziua nunţii şi nu trebuie să vă faceţi griji pentru eventualele întârzieri. Ziua nunţii este ziua voastra şi nu trebuie să vă îngrijoraţi de întârzierea la primărie, biserică sau restaurant, indiferent de ce spun ceilalti invitaţi. Cu o zi înainte de nuntă puteţi merge la o şedinţă de masaj pentru relaxare.
Ziua nuntii
Alocaţi timp suficient pentru a va îmbrăca, pentru coafura şi machiaj.
Nu vă grăbiţi când faceţi fotografiile, indiferent dacă apelaţi la un studio foto sau mergeţi undeva în aer liber. Nu grăbiţi profesioniştii angajati (fotograful, cameramanul, alţi furnizori).

Niciun comentariu: